GOLGOTA

Din Slăvile cerești a coborât... Prea Sfințitul,
Să șteargă nelegiuirea, ce robea de veacuri... omul.
În trupul Lui Isus... fu... cuprins tot infinitul...
Și se cutremurase din temelii... tot infernul.
Isus... să altoiască mlădiță nouă în al vieții pom,
A ținut... să pună inocența și pacea... în om.
A defrișat tot pământul de-al păcatelor spini,
Să poată... neprihănirea să prindă rădăcini,
Cu iubirea... ce face din om o ființă nobilă.
Și-n inimă a sădit... o credință inviolabilă.
Iubirea curge... să potolească setea arzătoare...
Tatăl picură lacrimi... nepăsarea omului, îl doare.

Pe Golgota... urlau păcătoșii... mișeii... păgânii...
Îndărătnici chiar acolo... pe "Locul Căpățânii".
Ce nume potrivit cu încăpățânarea mulțimii!
Care urlau cu furie... nu încetau a dondănii.
L-au pălmuit pe Isus... l-au scuipat și îmbrâncit,
L-au dezbrăcat de haine... și chiar l-au biciuit.
Apoi... l-au îmbrăcat cu o haina stacojie...
Din spini... I-au făcut o coroană... Rege să fie.
Își băteau joc de Isus cu nebunească mânie.
Hristos... Se lăsa lovit... de-a lor nimicnicie.
Vederea le era tulbure și-n turbare răcneau...
În deșertăciune... mai tare se-înverșunau.

Diavolul văzând... că oricât se străduie... tot pierde...
Se dezlănţui cu furie... cu ură... în cascade...
Pornește la atac... cu întreaga lui gardă...
Perfid... feroce... urlă... nu voia să piardă.
Cu furia învinsului... cu mânie extremă...
Încearcă viclean... într-o ultimă stratagemă...
Să sădească în oameni: ură... necredință...
Voia să fie învingătorul din această sentință.
Prin fruntașii vremii... ațâță mulțimea mare...
Să ceară... Hristosul... de pe cruce să coboare.
- Dacă pe alții... i-a mântuit... și i-a izbăvit...
Să Se mântuiască... să nu Se lase chinuit.

El... Fiul Lui Dumnezeu... cu milă i-a privit.
Pentru salvarea lor... avea un plan de-mplinit.
În tăcere... supus planului Lui Dumnezeu...
Îndura nimicnicia mulțimii... unde eram și eu.
Iubirea Lui... curgea din tristețea privirii...
Revărsând în tăcere... razele nemuririi.
Harul... se revărsa din dragoste paternă...
Gata să sădească în om... o neprihănire eternă.
În aceea zi... cruntă... împletită cu durerea...
Cerul... plin de negre nebuloase... de fum părea.
Se adunară grămadă... grei... mari... negri nori.
Peste strigătul mulțimii... ce-ți dădea fiori:

- Mântuiește-Te! „Dacă ești Tu Împăratul Iudeilor... ”
Satan îi întărâta cu meșteșugul vorbelor...
Și puse la îndoială credința din sufletul lor.
Se ridică în batjocură și glasul tâlharilor:
- „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuti,
și mântuiește-ne și pe noi!" Strigau pierduți.
Unul striga mai tare... tot mai batjocoritor...
Dar celălalt tâlhar... recunoscu pe Salvator:
- El... e un Sfânt! Noi am făcut numai rău.
Noi merităm pedeapsa. Mustră el, pe tovarășul său;
Spuse în final tâlharul, după ce recunoscu fapta sa:
-”Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”

-... „Adevărat îţi spun, că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
Mulțimea striga nebună... cu venin în grai...
Tot pământul... de atâta furie, parcă împietri.
-„Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiiilor noștri.”
Ei nu știau... ceea ce cer... și nici ceea ce vor...
El... Isus... Se ruga în durere pentru sufletul lor:
- „Tată iartă-i, căci nu știu ce fac!"
Și ce osânda își cer... dacă... nu tac.
Pe Cel... ce deschise ușa mântuirii pentru ei,
Îl puseră pe cruce... să moară... între mișei.
Între doi tâlhari... stătea... Neprihănitul...
S-a cutremurat pământul... și-întreg zenitul.

Isus Hristos... Stăpânul eternelor hotărâri...
Spăla păcatul și-a unor încăpățânați ca niște catâri.
Moartea... primise pentru o clipă... putere.
Și apoi fu învinsă... de-o frumoasă Înviere.
Omul... apăsat de povara fanaticelor păcate...
N-a înțeles... la ce lucrare mare a luat parte.
Un preț pentru viață... cu sânge divin... se plătea.
La Golgota... se semna omenirii... izbăvirea.
Pe Cruce S-a jertfit... Adevărul... Stăpânul Vieții.
Revărsând peste pământ... crepusculul dimineții.
S-a desfășurat o minunată lucrare... a mântuirii.
Răstignirea era plata... . pentru salvarea omenirii.
AMIN!