Mielul - Salvator

Un Miel, trăia odată-n ceruri:
Pe pajiștea dincol' de nori zburda
Preafericit, cu Tatăl Sfânt, în veșnicia Sa.

Iubirea sfântă, de la Tatăl învățase,
Care, spre pământ privirea-și-o ținea,
Și lăcrima de bucurie, când laude și imnuri
Spre El, de-acolo, se îndreptau.

Era o taină-acea iubire,
Mai tare decât moartea;
Ceea ce Mielu-n cer văzuse și
De la îngeri-slujitori se auzise.

Plângea de mila pământenilor scumpul Părinte;
Să-i ducă-n cer; atâta Își dorea fierbinte...

Jos pe pământ, erau copiii Lui,
Dar chinuiți îsi duceau viața,
Că dincolo de gardul din Eden
Și-au risipit dumnezeiasca-identitate,
Părtășia și dulceața.

Cu lacrimi-și trimiteau spre ceruri,
Poverile și viețile bogate-n plâns,
Și așteptau un Salvator să-i ducă,
Dincol' de ''promisiunea pământului-mormânt.''

În suferința Sa, Părintele ceresc,
A întrebat odată:
- E... cineva aici, să îl trimit jos pe pământ, să pot salva,
Tot neamul omenesc?

Tăcere... cum n-a fost vreodată...
Și toți au amuțit în cer,
Știind că misiunea ce le stă în față,
E grea, de nimeni neputând fie-purtată.

Din grea tăcere, se aude
Un Glas de Miel făr' de-nceput:
- Scump Tată, lasă-Mă pe Mine,
Să duc la-ndeplinire, iubitul gând
Ce L-ai avut.

...Un plumb se-așterne-n inima de Tată...
Se uită la pământ, apoi la Miel,
Cu ''nod în gât '' Îi spune Fiului;
-Tu vrei să îi salvezi pe pământeni?
Tu, Cel mai Cel, iubite Miel?

- La Tine am văzut o, scumpe Tată,
Iubirea cea nestrămutată;
Mă duc! Mă duc să Ți-i aduc Acasă.

Prin Duhul Sfânt a coborât Lumina-ntr-o fecioară
Cum este scris în sfânt - Cuvânt;
Şi după nouă luni batjocorite,
Ea a născut cum i se proorocise;

Un Fiu ceresc, L-a legănat în chin și plâns,
De furia-ntunericului, mama, L-a ținut ascuns;
El a crescut în casa Tatălui ceresc,
Cu gândul: Planul Tatălui doresc să-L împlinesc!

Din Adevăr, prin Duhul Sfânt vorbea
Ucenicilor și celor ce Îl căutau;
Minuni și dezlegări de duhuri rele-nfăptuia;
Din depărtări, popoarele la El veneau,
I Se-nchinau, de El se alipeau.

- Să fie oare El Christosul (!?)
Se întrebau cu teamă cei cu Legea-n gură;
I se împotriveau pân' la blestem,
Se-nfiorau când despre El citeau-n Scriptură...

- E mult prea mult, e prea de tot!
Își zice: Împărat și Fiu de Savaot!
- La moarte! - se-auzea din ură, fire,
'Mplinindu-se ce era scris-n Psaltire...

...Că-I Împărat, c-a vindecat pe mulți,
I-a eliberat pe îndrăciți și muți; Pentru aceasta,
A fost la moarte condamnat El,
Mielul Iubit, Mielul-Emanuel.

L-au răstignit pe cruce sus,
În sânge L-au batjocorit, străpuns,
În chinuri greu de-nchipuit, de cine?
De-aceia pentru care, din dragoste a coborât,
Să-I ducă Tatălui ceresc,
Pe toți să-i facă: Mireasă pentu Mire.

Hulit în greu - ne-nchipuit,
Scump - Mielul a fost răstignit;
A suferit până la moarte, să scape
Pământenii de grea orbire, de păcate.

În glasul gâtuit de plâns,
De dragul meu, al tău, supus,
El S-a lăsat atât de chinuit, străpuns,
S-ajung pe veci în cerul sus,
Să fim scăpați de moarte.


4 aprilie 2015
Sanda Tulics