Te iubesc copilul Meu!
Autor: Maria Luca  |  Album: Mai aproape de Tine...  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de maria23luca in 04/04/2015
Copilul Meu... de-atâtea ori M-am coborât la tine
Şi-am şters a ochilor izvoare, şi-am alinat suspine...
De-atâtea ori iubirea Mea, te-a ridicat din tină
Şi ţi-am spălat orice păcat, şi te-am iertat de vină!

Am fost cu tine când pribeag pe drumuri rătăceai,
Când firea ta, te stăpânea şi nu Mă ascultai...
Am fost cu tine prin furtuni când te luptai cu valuri
Şi-n barca ta, Eu am vegheat să te întorci la maluri...

Copilul Meu... de când te chem şi-n taină îţi şoptesc
Că te-am plătit cu viaţa Mea căci veşnic te iubesc...
La uşa ta, înfrigurat, aştept copilul Meu
De-atâţia ani Eu bat... şi bat să intru-n cortul tău!

Mai este timp... mai este har să te întorci la Mine
Să nu mai umbli abătut prin valea de suspine
Şi nu uita... Eu sunt iubirea în vorbă şi în faptă
Dar sunt şi foc mistuitor la dreapta judecată!

Deci astăzi, cât se spune: "astăzi" opreşte-te din drum!
Renunţă-acum la viaţa ta de umbre şi de fum;
Căci te iubesc copilul Meu şi îţi doresc doar bine
De-aceea, iar am coborât din cerul Meu la tine!!!

Vulcan-22-03-2015
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1843
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni