Când, pe drumul tinereții,
Prin osândă și păcat,
Vedeam cerul dimineții,
Cum coboară înnorat.

Și-notam printre păcate,
Dus de vântul nemilos,
Mi-a ieșit Isus în cale,
Dumnezeul glorios!

Am rămas cuprins de spaimă,
Străbătut de un oftat,
Cum, în lumea păcătoasă,
Dumnezeu s-a întrupat...

Și, cu-atâta suferință,
Și cu trudă de nespus,
A purtat chiar El osânda,
Ce iertare ne-a adus!

Când m-am întâlnit cu Domnul,
Soarele a strălucit,
Cu privirea Lui cea blândă,
Dumnezeu m-a copleșit;

Și un fulger de lumină
Sufletul mi-a luminat,
Vindecându-mă de lepră,
Lepra-ntregului păcat.

Marea și-a oprit furia,
Vântul s-a retras spre zare,
Numai raze din lumina,
Slăvilor nemuritoare...

În prezența Lui Divină,
Norii toți s-au risipit
Și doar pacea și lumina,
Sufletul mi l-au umbrit.

Am căzut în plâns deodată,
Însoțit de hohot plin,
Căci în lumea păcătoasă-
Numai ură și venin!

Am trăit în nepăsare,
Și într-un grozav desfrâu,
Navigând mereu pe mare,
Spre potopul fără frâu.

Marea lumii nu măsoară,
Valurile, suferința,
Gânduri negre te doboară,
Fără să cunoști credința...

Iar acum, luptam în taină,
În văzduhul minții mele,
Regretând o viață-ntreagă,
Petrecută în belele.

Dar un Glas vibră deodată,
Și văzduhul l-a umplut:
- Fiul Meu, te-aștept acasă,
Ți-am iertat al tău trecut;

Nu mai rătăci în noapte,
Nu mai fi necredincios
Ci, în vorbe și în fapte,
Să îi semeni lui Hristos.

Căci în ziua mântuirii,
Brațul Meu te-a sprijinit,
Și din clipele pieirii,
Numai Eu te-am izbăvit.

Ca să fii o mărturie,
Și un om cu suflet plin,
De măreața mântuire,
Și de Duhul Meu! Amin!