POMUL VIETII

Pomul vieții, rodind în roua dimineții,
Trezește omenirea în harul divinității.
În inimă-mi picură mierea Cuvântului,
Pe unda luminii urc spirala infinitului.

Mă-înfășoară dragostea nemărginită...
Și crește nădejdea, că sunt mântuită.
Iată, apare la orizont prin negura ceții,
Pomul vieții, rodind în roua dimineții.

Văpăi fierbinți oricât de sus se ridică,
Nu pot declanșa, în inima mea, frică.
Căci ea vede, cum aurora eternității,
Trezește omenirea în harul divinității.

Nădejdea înflăcărată mă întărește,
Inima știe, Isus cât de mult mă iubește.
El veghează, din înălțimile cerului...
În inimă picură mierea Cuvântului.

Nimeni nu va putea să mă despartă
De Isus, El în brațe tari mă poartă.
Nu sunt lăsată în bătaia vântului,
Pe unda luminii urc spirala infinitului.

Pe unda luminii urc spirala infinitului,
În inimă picură mierea Cuvântului.
Trezește omenirea în harul divinității,
Pomul vieții, rodind în roua dimineții.
Amin!