Agonie, plâns și…ceață,
Flori ce nu mai au miros,
Inimi frânte-n jur… doar gheață,
Însă… dis-de-dimineață,
A-nviat Isus Hristos!
Primăvară și… viață,
Florile…plăcut miros,
Câmpul înflorit…verdeață,
Bucuria pe-orice față,
A-nviat Isus Hristos!
Azi, creștinii se adună,
Azi e Praznic luminos,
Astăzi, lumea e mai bună,
Azi, tot omul o să spună,
A-nviat Isus Hristos!
Azi e Marea Sărbătoare,
Azi e cântul mai frumos,
Astăzi vă fac o urare,
Ca-n inimi la fiecare,
Viu să fie-n veci Hristos!