Îmi țin amaru-n pumnii strânși,
Cuprins de suferință...
Mi-s ochii triști, mi-s ochii plânşi,
Dar vreau să-nalț printre învinși,
Stindard de biruință.
Dorința sfântă de-a sluji
Pe-ogoare de credință,
Mi-a dat adesea bucurii,
Dar şi durere, lacrimi mii,
Rănind a mea ființă.

Aş vrea să tac, dar Doamne, Tu,
Cunoşti ce-ai pus în mine,
Când firea țipă, spune nu,
Mă-ncearcă-n duh un deja-vu,
Trăirea pentru Tine.
Şi cum să tac! Ai poruncit
În Biblie, Sfânta Carte,
Ca orice om ce-i pocăit,
Să spună ce mult ne-ai iubit,
Deşi Te-am dat la moarte.

Din veșnicii ai înțeles,
Că suntem doar țărână,
De-aceea Doamne ai ales
Să descifrezi ce-i ne-nțeles
Şi să ne iei de mână.
Să luminezi al nostru drum,
Iar când povara-i mare,
Tu să prefaci amaru-n scrum
Şi să ne spui: "Nu mâine, acum,
Să spuneți de salvare!"

Ziua de mâine nu-i a mea
Şi nici a ta, ştii oare?
Azi lumii spun că jertfa Sa
Ce-a săvârșit la Golgota,
Ne dă eliberare.
A înviat Isus Cristos
Şi S-a-nălțat, ca omul
Să ştie că e păcătos,
Dar când devine credincios,
Dă roade ca şi pomul.

Menirea noastră pe pământ,
Este să dăm de ştire
Că Dumnezeu, prin Sfânt Cuvânt,
Ne-a dat speranță şi avânt,
Un plan de mântuire.
Şi nu prin merit, de ştiut!
Nimic în om nu este
Curat cum Tatăl ar fi vrut,
Dar o minune a făcut
Şi nu e doar poveste.

Ne-a modelat pe toți acei
Ce-am înțeles Scriptura,
Din apostați, pierduți, atei,
Ne-a transfornat şi cu temei,
Mărturisim cu gura.
Și declarăm că este viu:
Isus Cristos trăieşte!
Nu vrei să fii la Tatăl, fiu?
Te cheamă cerul azuriu,
Vino, te pocăiește!

Lasă în urmă anii tăi,
La cruce-ngenunchează,
Chiar dacă treci ades prin văi,
Să nu îți faci alți dumnezei,
Căci Domnul te veghează.
Aşa şi eu, chiar de mai plâng
Sub lovituri haine,
Cuvântu-n inimă Îl strâng
Şi-oi înverzi ca pomu-n crâng,
Slăvind pe Cel ce vine!

20/04/15, Barcelona- Lucica Boltasu