Cercetând mereu Cuvântul, după ce am fost salvat,
Am văzut cum El, Preasfântul, din ce groapă m-a luat,
Cum m-a așezat pe stâncă, lângă Dumnezeul sfânt,
Și mi-a dat o haină albă, ce e Duhul Lui cel Sfânt.

Tresăltând de fericire, plin de har și de credință,
Am vestit la orișicare despre marea biruință,
Cum a fost Isus pe glie, cum a dat învățături,
Cum să stăm în părtășie, despre semne și minuni.

Cum l-a înviat pe Lazăr, părăsind mormântul greu,
Cum a stat Isus la masă cu mai marele Zacheu,
Cum Maria Magdalena și-a vărsat din plin amarul,
Să cunoască omenirea cât de mare este harul.

Cum a fost salvat ologul de sub cele cinci pridvoare,
Când i-a poruncit Cuvântul să se scoale în picioare,
Cum trecu El prin Gadara, ca să scoată mii de draci;
Să cunoască toată țara: prin Isus suntem salvați.

Nu mi-ar mai ajunge timpul ca să scriu atâte fapte,
Cum pe marea Galileii a umblat Isus pe ape,
Dar am scris mânat de Duhul, atât cât mi-a poruncit,
Ca să știți: numai Cuvântul n-e va face fericiți!

Căci Isus, sub grea osândă, a dus crucea la Calvar,
A fost pironit cu ură, ca și ultimul tâlhar,
A fost blestemat în față, de mai mari și de preoți:
"Să coboare de pe cruce, să vedem acum cu toți".

Dar Isus, Cel fără pată, Cel ce e Neprihănit,
A privit cu multă milă la tâlharul chinuit,
Și i-a zis cu glas de frate, prin sudoarea de pe frunte,
Că mai e puțină vreme și va fi cu El pe munte.

El și-a dovedit iubirea, dându-Şi viața pe altar,
Și așteaptă cu iubire, ca să vii la cruce iar,
Să aduci o jertfă sfântă: trupul tău în închinare!
Ca să fii o mărturie- că Isus Hristos e mare.

Amin.