Prin albii de lacrimi pelinul inundă
Limpezind adâncuri, ca cerul înstelat,
Răsucind planeta-mi în grad, în secundă,
Mă-ntorc spre Tine Doamne, cu adevărat.

Din Râul de sub Tron, un picur mi-ai trimis
Să-mi vindece amarul, valul zbuciumat,
În prundiș de Aur, cu străluciri de vis,
Toată durerea mea, Isuse-ai adunat.

Acum lacrima-mi curge ca un susur blând,
Raza Ta de Soare se oglindește-n ea,
O ridică abur spre ceruri lăudând
Numele Tău Isuse, cu toată dragostea.

Cea mai dulce oază, de lacrimă și dor,
Îmi alină setea de Tine Domnul meu,
Înmoaie în ea îngeri, aripile lor,
În ea-mi vindec durerea, sufletul, mereu.

Dacă ar fi să sece izvorul lacrimii,
Spre văduvă și-orfan mă mână-al ei Cherit,
Știu că aceasta, Doamne, voia ta va fi
Și ploile de Har vor umple ce-ai golit.

Fără ploi de lacrimi mi-e seacă lauda,
Ca floarea ofilită, ca un fân cosit,
Cântecul meu, cu Cerul, nu-l pot acorda,
Lacrima mi-e mediul de jertfă, de iubit.

O mare ca de sticlă, roua din Cer vor fi?
Sau ce așteaptă burdufurile pline?
Când le vei număra, le schimbi în bucurii,
Își vor spune rostul, lacrimi și suspine.

Rubinele șirag împodobesc făptura,
Le port, daruri scumpe de la Tatăl meu,
Mă fericește un drag Cuvânt, Scriptura,
Ascuns adânc în lacrimi, e-un strop de Empireu.

Amin!