Hai să-ţi spun iubite frate
Să te mai laşi de păcate...
De bârfeli, de vorbe rele,
Lasă harul să te spele!

Nu vezi bârna, nu vezi paiul,
Şi nu şti care e baiul!
Nu e greu defectul tău:
Ai mândrie... asta-i rău...

Când tot bagi mereu de vină,
Şi arăţi acuzator, înspre fraţi
Să şti problema:
Eşti un neascultător!

Vii din când în când la casa
Dumnezeului, ce vede,
Că şi tu eşti om din rasa
Celor ce nu vor a crede!

De ai crede pe cuvânt,
N-ai lăsa ca părtăşia
Să se strice prea curând...
Ai aprinde-o cu iubirea!

Dar tu eşti acuzator;
Şi nu vrei să faci nimic,
Când atâţia azi nu pot
Să slujească doar un pic!

Ei ar vrea, însă nu pot,
Pentru că au neputinţă!
Tu eşti însă sănătos;
Însă plin de necredinţă!

De ai crede fraţii tăi,
Ai vedea în ei strădania
Ce o au pentru Cristos:
Greul, slujba şi strădania!

Adevărul cel mai crud,
Însă este adevăr!
Tu nu eşti schimbat de Domnul,
Eşti lup cu al oii păr!

Pune mâna în lucrare!
Nu fii leneş, nu fii hoţ!
Pocăieşte-te, tu, frate!
Întâlneşte-L pe Cristos!

Ai să vezi din adunare
Locul plin de sfinţi, ce greu,
Trag la jugul greutăţii,
Când tu ai fugit, la greu!

Nu fii omul ce opreşte
Din slujire pe cei buni!
Nu fă lacrimi la poporul
Ce se zbate pe-acest drum!

Schimbă-ţi haina minţii tale!
Cere-o inimă de carne!
Simte, pune umărul,
Şi-ai să vezi atunci schimbare:

Nu la restul, ci la tine!
Tu eşti omul ce opreşte
Din lucrarea cea de bine
Când poporul se trudeşte!

Dacă nu te schimbi, măi frate,
Nimeni nu fie ca tine!
Să nu semene cu tine
Nici la rău şi nici la bine!

Dacă însă te-ai schimba,
Şi-ai fi omul potrivit
Ca să semeni cu Isus:
Vei fi demn să fii privit!
(Dacă nu, să fii oprit!)