Sfânt popas mi-e părtăşia
Cu iubiţii Tăi copii,
Colţ de cer mi-e bucuria,
Oază scumpă de-armonii.
În cântări de fericire
Sufletu-mi înviorez,
Pentru marea Ta iubire
Ne-ncetat Te proslăvesc.
Şi aşa, cu mici popasuri
Şi cu oaze din etern
Mă apropii de Înalturi
Și de casa mea din cer.
Ce m-aş face fără fraţii
Cari pe Tine Te iubesc?
Cum aș fi dacă, cu alţii
N-aș putea să mă unesc?
Aş fi slab, fără de vlagă,
Fără sevă, istovit,
Însetat căutând o apă
Ce nicicând nu aş găsi. .
N-aş putea să urc spre Tine
Fără de un sfânt popas,
Aş cădea printre ruine,
Fără ajutor rămas.
De aceea-n rugăciune
Te-aş ruga Isuse scump
Să nu laşi amărăciune
În popasul Tău cel sfânt! . .
Seva mea mereu să fie
Un izvor din Duhul Tău,
Un izvor de bucurie
Armonie-n Dumnezeu! . .
Nu lăsa ape stricate
În izvorul Tău ceresc,
Ape tulburi, necurate
Care numai otrăvesc. .
Nu lăsa sămânţa firii
Să rodească între noi
Pleava crunt-a învrăjbirii
Ce-i desparte pe ai Tăi.
Nu lăsa ca-n pâinea sfântă
Să strecoare cel viclean
Că apoi otrava cruntă
S-o împartă-n sfântul han! . .
Ci acolo fă să fie
Scumpul meu Mântuitor
Doar izvor de armonie
Şi de leac alinător.
Doar sămânţa nemuririi
Care creşte între fraţi,
Hrana dulce a iubirii,
Pâinea pentru cei curaţi!
Să îmi fie nu doar mie
Părtăşia sfânt popas,
Ci şi celor ce în Tine,
Cu iubire au rămas.
Şi aşa cu mici popasuri
Şi pe-ai Tăi mereu iubind
Voi vedea-ntr-o zi oraşul
Înspre care m-am pornit.
Cu răbdare, rugăciune,
Şi mereu înaintând
Pe cărarea către Tine,
Voi intra-n oraşul Sfânt!