BUCURIA MÂNTUIRII

Trăiește-n noi a mântuirii bucurie
(E darul prețios păstrat în visterie)
Nu vrem palate cu regal mobilier
Ne-ncântă ce ne dă cucernicul Vier.

Cu zâmbetul pe buze, oriunde, exprimăm
Că doar unui Stăpân, fideli, ne închinăm
Ce lumea ne oferă e gest înșelător
Ce poate să ucidă neprihănitul dor.

Durerea provocată de mersul prin pustie
(Chiar de ar fi acută, sau chiar o agonie)
Nu poate-ntuneca credința-n foc formată,
Nu poate potoli o stare-nflăcărată.

Ființele cuprinse de-a fericirii stare
Nicicând nu-s doborâte de valuri trecătoare
Căci și-au zidit structura pe fundament solid
În fața lor poteci spre Slavă se deschid.

Chiar umbre de-ntristare, deodată, să sosească
Avântul spre Canaan nu pot să îl oprească
Ce semănăm cu plans în tihnă se dezvoltă
E mare sărbătoare în lan și la recoltă.

Arenele romane sunt o dovadă clară
Că Raza de speranță nu poate să dispară
În suflete cuprinse de-a mântuirii undă
Perfida ezitare nu poate să pătrundă.

De ce privim, senini, spre zările splendorii?
De ce răbdăm, tacit, ce-aduc răzbunătorii?
Ne-animă gândul la veșnica Cetate
Și că avem conecții cu Sfânta Trinitate.

George Cornici/29 Aprilie, 2015