Ori ești rece, ori în clocot
Autor: Emanuel Hasan  |  Album: R.M.D.N.  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de emanuelhasan in 02/05/2015
Ce plăcut si cât de dulce e-n familia lui Hristos
Unde frații împreună locuiesc trăind frumos!
Toți în sfântă armonie, cum au fost primii creștini
Îmbrăcați cu Duhul Slavei, Tatălui divin slujind!
Și când toți în Duh sunt una, botezați cu Duhul Sfânt,
Domnul face să coboare slava Sa jos pe pământ!
Rugăciunile aduse pe altar primesc răspuns
Iar bolnavii se ridică la porunca lui Isus!
Sufletele-mpovărate de amaruri și dureri
Capătă o pace sfântă și nespuse mângâieri;
Iar pierduții ce se află cu cei sfinți în Casa Sa
Leapădă trecutul negru și se-ntorc din calea rea!
Lacrimi de recunoștință curg pe-obrajii obosiți
De atâta alergare prin ciulinii rătăciți.
Și o haină minunată se coboară din zenit
Și-un inel și-o masă sfântă pentru fiul regăsit!
*
Da, există încă astăzi adunări pline de cer
Unde curge apă sfântă izvorâtă din etern!
Și chiar dacă sunt puține e prezent Tatăl divin
Căci prin Duhul se coboară ca odată în vechimi!
Însă multe, mult prea multe sunt acele adunări
Pe la care Porumbelul se arată rareori...
Vine rar și pleacă iute, rareori găsește cuib
Și dacă există totuși, clipe scurte doar i-ajung. .
Adunarea fără Domnul, fără Duhul Său cel Sfânt
Va ajunge un spectacol, un chimval a gol sunând!
Cum să fie unitate făr' de-un țel împărtășit
Prin a Duhului iubire care leagă înmiit?
Pentr-un suflet plin de Duhul adunarea-i colț de cer,
Hrană, apă de la Domnul pentru cei ce-s plini de El!
Pentr-un suflet plin de fire, adunarea-i timp pierdut
Însă vine din rutină, cum mereu a tot făcut. .
Căldicei pe Calea sfântă și aidoma-n adunări
Ne semnăm chiar noi osânda, lăsând sfintele cărări!
Căci în Cartea-Apocalipsei Domnul spune prin Cuvânt
Că cei căldicei n-au parte cu acei ce-n clocot sunt!
Ori ești rece, ori în clocot, căldicel nu poți să fii,
Ori cu Domnul ori cu lumea, până El va reveni!
*
De aceea, dragă frate care spui că ai ani buni
Pe a Domnului cărare,"moștenită" din străbuni,
Mulțumit cu amintirea și din amintiri vorbind
Nu uita că-n ziua mare vei fi aspru pedepsit!
Amintirea sau vechimea nu-ți sunt drum spre Paradis,
A fi căldicel înseamnă sigur drum înpre abis!
Azi întoarce-te la Domnul și la dragostea dintâi,
Clocotește de iubire și în ea mereu rămâi!
Să se-aprindă lângă Tine alte inimi în Isus,
Să se-mbrace adunarea cu putere de nespus,
Clocotind de Duhul Slavei cum erau primii creștini,
Aducând roadă bogată și fiind mereu lumini!
Astfel Domnu-și vrea poporul, adunarea ce-a plătit
Tatălui cu preț de sânge ca să-i fie rod sfințit!

*
Tată Sfânt ce ești în ceruri, folosește pașii mei
Doar pentru o cauză sfântă, doar pentru copiii Tăi! . .
Fă din viața mea un clocot, adunarea-nflăcărând
Până când cu toți iubiții vom pleca spre cer cântând;
Ca în ziua răsplătirii când voi fi și eu citit
Să îmi spui: lucrat-ai bine, vino, Fiul meu iubit!
AMIN
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1763
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Fără diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni