Aș vrea să mă scufund în propia-mi speranță
Atunci când nu mai cred că o să am vreo șansă
Să pot urca în sus cum mi-am promis
Ca să ajung la țara mea, la cea din Paradis.

Mă simt ca o hamadriadă murind cu clipa-n care
Se duce odată cu tot ceea ce ești și nu se mai întoarce
Pâna la o vreme în care comportamentul infantil
Se-aprinde iarăși și arde ca cel mai slab fitil.

Nu pot percepe o altă aparență a ceea ce existi;
Încerc să mă desprind de lucruri mari și mici.
Te chem așa cum ești să intervii în viața mea,
Isuse Hristoase, Te rog, nu mă lăsa!