Sămânța Ta o Doamne Mare,
Ai semănat-o-n mine
Într-un pământ fertil și bun
Să îți aducă Ție rod
Prin faptele și trăire.

O parte tu ai semănat, pe-un drum anevoios,
Dar păsările au mâncat,
Tot ce Tu ai semănat,
Sămânța nu a mai crescut,
Căci ea a dispărut.
În lumea de nevoi și grijuri,
Fugii degraba Cuvântul Tău,
Căci n-apucă să încolțească,
Sămânța cea Dumnezeiască
Căci diavolul cel hulitor și arogant
Puse tristețe în sufletul cel însetat
Și-n locul rodului cel bun,
Puse veninul lui acum.

O altă parte tu ai semănat
Pe un loc pustiu, destul de-nalt,
Un loc stâncos și călduros
Și foarte primejdios,
Ea a răsărit îndată,
Dar fiind și neudată,
Neavând pământ prea mult,
Rădăcini înfipte-n adevărul sfânt,
La o prigonire și-ncercare,
Se lepădă, se ofilii ,fără nepăsare.

Sămânța semănată între spini,
N-apucă să răsară,
Căci bogăția lumii trecătoare
A strâns a lor suflare.
Căci frumusețea aceste-i lumi
Păcatul cel de-o clipă și murdar,
Le-au sufocat și nu au mai crescut
Sămânța a putrezit și-a dispărut.

De ești pământ fertil și bogat,
Sămânța ce a semănat,
Hristosul, Dumnezeul Tare,
Va face din tine un profet mare,
În mână Lui lăsa-vom toate
Griji, dureri și bolile de moarte,
În mâna Lui suntem în siguranță
Să-I dăm doar Lui a noastră viață.

Și nu lasă ca grijile de mâine,
Să-mi ia pacea ce vine de la Tine!
Iar cuvântul semănat
Să aibă rod să de-a neîncetat,
O mie, două mii să se-n’multeasca,
Toți oamenii din lume, să se pocăiască.