La Zidul Plȃngerii-așteptam
Ȋn pragul dimineții
Și-nfiorați în duh priveam
Ruinele Cetãții.
Din marea gloatã adunatã
La rugã și durere
Se ridica spre cer, deodatã,
Un nor de lacrimi grele:
-Ierusalime, loc iubit,
Luminã, dor și har
Cȃnd vei fi iarãși reclãdit
Ȋn vechiul tãu hotar?
Cetate-a pãcii și iubirii
-Strigau evreii-n plecãciune-
Fii Locul Sfânt al omenirii:
-Cȃt sã mai așteptãm, Stãpȃne?
*
Lumina Soarelui curgea
Pe Zidul zdrențuit,
Mulțimea de evrei plȃngea
Ȋn dorul ne-mplinit.
*
Privesc la scumpa mea soție
Și strãjuiți de vechiul Zid
Trimitem Cerului solie
Cu-acelasi duh și-acelasi gȃnd:
-Pãrinte Sfȃnt, dã izbãvire
Poporului de Tine-ales,
Aratã-Ţi Fața-n omenire
Și voia Ta în univers!
Și pentru noi - am scris cu lacrimi -
Pentru copiii ce ne-ai dat,
Sã dai izbȃndã și credințã,
Lumina Ta și biruințã
Și harul binecuvȃntat!
Din Ţara Sfȃntã, Israel,
Dorim, pe veci, sã-Ţi mulțumim
Și sã-mplinim divinul țel
Cum Tu ne-ai învãțat. Amin!
Ierusalim, Israel
"Când străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr-o țară depărtată, din pricina Numelui Tău celui mare...
când va veni să se roage în casa aceasta, - ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă străinului acela tot ce-Ți va cere,
pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău..." (2 Cronici 6:32 și 33)