Mă dor ochii de atâta deşertăciune

Mă dor ochii de atâta deşertăciune,
Câtă zilnic mi-e dat în lume să văd,
Dar mă liniştesc când mai văd o minune,
Un suflet salvat din al nopţii prăpăd.

Mă dor urechile de atâtea cuvinte vulgare,
Câte zilnic aud deşi, nu-mi doresc,
Dar mă-nviorez când ascult o cântare,
Cântare de slavă, pentru Tatăl ceresc.

Mă dor mâinile de coarnele plugului,
Căci brazda se cere adâncă şi dreaptă,
Dar sunt mulţumit la apusul soarelui,
Aştept cu răbdare o roadă bogată.

Mă dor umerii de poverile jugului,
Sunt zilnic mai multe pe ogor, în lucrare,
Dar am inima plină de nădejdea semănătorului,
Căci iată sămânţa, ce-am pus ieri, răsare.

Mă dor picioarele de atâta căutare,
Prin dealuri şi prin văi după oi rătăcite,
Dar când le găsesc bucuria e mare,
Sunt în siguranţă, sunt din nou fericite.

Mă dor Doamne atâtea dureri disperate,
De ele mi-e trupul şi sufletul greu,
Că lumea e plină de necaz, boli şi moarte,
Doar la Tine-i salvarea, slăvit Dumnezeu.

Mă dor fierbinte căderile mele pe cale,
Chiar şi a fraţilor mei, de credinţă, trudiţi,
Mă dor Domnul meu, durerile Tale,
Dar ştiu că Tu vrei şi poţi să ne-ajuţi.

Mă dor toate certurile, dezbinările,
Născute din mândrie sau din neveghere,
Dar Tu mijloceşti şi azi, împăcările,
Ne umple pe toţi de a iubirii putere.

de Teodor Groza
12.05.2015
Vişeu de Sus