Nu dispera!

Când bruma dă ''sărut de gheață'', florilor-boboc,
Iar zgomotul și pofta lumii arde mireasma din iertare,
Ce am primit-o-n Golgota ca ''semn-descătușare,''
Când șoapta lumii batjocorește, respinge pocăința,
Îmbracă-te și strânge-ți tot mai tare,
Haina sufletului scăpat de suferință!

Când ''flori de mărăcini'' îți ies în drum, ''frumos-ornate'',
Și-n locu-n care Domnu-ar trebui să stea sunt așezate,
Pe piedestalul sufletului, locul cel mai-nalt,
Nu plânge-n Duh, nu dispera, căci numai El, le știe toate...

Când ''șuierat '' în loc de laudă, onoare, se-aruncă-asupra Sa,
De cei ce Îi nesocotesc chemarea, tu roagă-te, nu dispera!
Însistă-n fața Celui ce îți e: Salvarea!
Când lepădată ți-e credința, de cei ce-atâta o disprețuiesc,
Strânge-ți peste suflet ,haina sfântă-a pocăinței,
În care Domnu' te-a-mbrăcat, spunând:
- Când Mă întorc, în ea vreau să te-ntâlnesc.


SandaTulics-Oconomowoc
13 Mai 2015