Eu vin aşa cum sunt, cu mâini întinse, goale,
am risipit o viaţă şi nu mai am nimic,
sunt cea mai grea ruină şi-atât de greu Îţi zic
de-atâta suflet frânt, însângerat pe cale.

Eu vin aşa cum sunt, pierdut, cu suflet mic,
să cer un gest infim al îndurării Tale,
de tot ce-a fost murdar, păcate abisale,
din tot adâncul meu, o, Doamne, mă dezic.

Eu vin aşa cum sunt şi, parcă, ireale
sunt vremurile-apuse, cu bobul copt în spic,
abia suspin de dor când vreau să mă ridic,
cu ochii-nlăcrimaţi, din cea mai tristă vale.

Eu vin aşa cum sunt, mi-a mai rămas un pic,
în suflet mai aud cantările de jale,
răsună-n cer, acum, cântări şi osanale,
când mă întorc smerit, profund să mă dedic.