Atunci voi pleca:
Albit de lumină când vasul va fi,
Când calea se-ndreaptă din noapte spre zi,
Măslinul începe din nou a-nverzi
Şi ramul ce creşte
Din ce putrezeşte
Un semn de la cer va urma.

Atunci voi pleca:
În roua devreme şi-n ploaia târzie,
În tot ce mai este şi n-o să mai fie,
Prin valul din urmă din alte o mie;
Din strângeri de mână
Va curge fântână,
Apoi, duhul meu va putea.

Atunci voi pleca:
În valul de slavă venind peste mine,
La timpul în care sunt vorbe de bine,
Priviri împăcate şi două suspine,
Când plânsul nu doare,
Când dorul nu moare
Şi nimeni nu poate să dea.

Atunci voi pleca:
La ceasul când focul îşi stinge solia,
Când zidul puternic îşi ia temelia
Şi vârful de stâncă îşi leapădă glia,
Când slaba feştilă
Renaşte din milă,
Iar eu voi alege o stea.

Atunci voi pleca:
În ziua în care se-ntoarce vierul,
Când doar pentru unul se clatină cerul,
Când bobul de tină cunoaşte misterul,
Pe drumul ce duce
Pornind de la cruce-
Atunci, doar atunci voi pleca.