Imagini vii prin fața mea trec iute, ca-ntr-un vis. .
Se-ndepărtează și se pierd în orizontul stins:
Copilăria ce-a trecut, un sunet efemer
Cu fiecare zi ce-n zbor m-a apropiat de cer.
De fraged am simțit mereu o sete de-absolut
Ce tot mai mare zi de zi în mine s-a făcut.
Și-am început să înțeleg viața, sensul meu
Şi că exist ca să trăiesc pe veci, cu Dumnezeu!
Că orișicât aș vrea să fiu cum nu mi-e dat să fiu,
Nu pot schimba menirea mea, nici numele de fiu;
Că nu mă pot juca-n noroi cu haina mea de prinţ
Precum miliarde de copii murdari, făr' de părinți;
Că e mai greu sa fii un prinț decat un cerșetor,
Că poți fi prinţ nu în noroi, ci doar mai sus de nori!
Și-am înțeles atunci în duh că vine-o mare Zi
Când cu-Absolutul nesfârșit eu mă voi contopi!
Și nu credeam că poate fi un ţel mai minunat
Decat să fiu parte din El, chiar de n-am meritat.
*
Imaginea micului prinț se pierde iute-n zări
Căci n-au crescut aripi de zbor, nu-i încă timpul lor. . ;
Din prințul nobil ce-a crescut văd fiul de-mpărat,
Ținut mereu de Dumnezeu prin Harul Său bogat;
Și-n fața mea-n imagini vii mă văd eu oglindit
În setea mea ce azi e jar aprins din infinit:
Viața mea trăită-n El, cu dorul dupa cer,
Scrisori de dragoste-n cântări și versuri spre Etern;
Mai văd și probe, încercări, să pot să dovedesc
Dacă sunt vrednic de Hristos, de Tatal meu ceresc;
Și chiar fiind îngenuncheat mă văd cuprins de El,
Cu dragoste ținut prin Har, înaintând spre Țel!
*
Și toate văd cum trec în zbor, imagini și-amintiri. .
Iar azi, ca fiu, trăiesc prin El frumoase împliniri!
Căci tot ce-n mine am simțit din fraged început,
Azi văd cu ochii sufletești în faptă, tot mai mult!
Și aripi se ivesc în zori pe raze către cer,
Spre Absolutul ce-am visat să mă unesc cu El!
Ca fiu de Veșnic Împărat, ca fiu eu am trăit,
Mi-am dat silința să-mplinesc Cuvântu-i proslăvit!
În timp ce alții-au aruncat eu însă-am adunat
Și-am aruncat în timp ce-atâți și atâte-au adunat!
Gunoaie multe și noroi au devenit comori
Pentru miliarde de pierduți, ce-adună de cu zor!
Pe toate eu le-am refuzat: de ce să mă-ntinez?
De ce să fiu murdar și eu, vlăstar Împărătesc?
Sunt însetat de Absolut, nu de un gol etern!
Vreau sus cu Tatăl să ajung, nu jos cu Lucifer! . .
De ce să las cununa mea pentr-un noroi vâscos,
Când pot trăi ca fiu în cer, alături de Hristos?
Atât am plâns și-am îndurat și tot n-am renunțat,
Atâția ani. . , chiar zeci au fost, 'napoi însă n-am dat!
De ce acum când se deschid aripile spre zori
Să dau cununa pe noroi și haina pe gunoi?
O viață-ntreagă am trăit ca fiu al Său iubit,
În casa Tatălui Preasfânt, Cuvântu-i împlinind;
Am adunat comori în cer ce alții-au refuzat,
Cu nonșalanță tot ce-i bun cu silă au călcat...
Să fii al Domnului scump fiu e titlul cel mai sfânt,
Nu se compară cu nimic ce-i jos pe-acest pământ!
*
Nu voi pleca înspre deşert, nu mă voi rătăci,
Căci candela, Cuvântu-i sfânt mă va călăuzi!
Încă puțin și jarul meu ce-atât m-a mistuit
Se va preface-n sărbători în cerul strălucit!
ÎL voi vedea pe Tatăl meu, pe-Acel ce m-a creat!
Cel ce-mi va spune: ești al Meu, ești fiu de Împărat!
Atuncea setea de nespus și jarul meu de dor
Vor dispărea, căci eu voi bea din veșnicul izvor!
Ce văd acum ca într-un vis atunci nu va mai fi,
Căci numai Dragostea din cer pe veci va dăinui!
De-aceea astăzi eu trăiesc prin El și pentru El!
Sunt fiul Lui, da, sunt al Lui, iar Casa mea e-n cer!