E zi de mai, e zi de sărbătoare
Şi cânt de păsări se aud pe ram
Căci pomii-s îmbrăcați într-o splendoare
Şi flori sunt multe, în grădini şi-n lan.
Da, omul sănătos se bucură de ele
El le priveşte atent, îmbucurător
Trăgând mireasma din ciucuri de lalele
Prin care vântul trece lin, uşor.
E atât de bine, atâta frumusețe...
Atât miros plăcut de flori de mai...
Şi teiul, şi salcâmul, şi gingaşe brânduşe,
Te leagănă-n parfumul mirositor ce-l au.
Iar soarele răsare mereu mai luminos
Privind prin raza dulce, de sus de la-nălțime
Şi firul crud de iarbă şi fluturul frumos
Cu-o mângâiere dulce, natura o cuprinde.
Dar cât de iute trece timpul cu-atâtea frumuseți,
La fel se duce omul şi zilele în şir...
Se-ascund, se duc într-una, nu le mai întâlneşti
Şi altele apar cu nori, nu cer senin...
Când boala îți apasă tot trupul ce-i greoi
Şi când durerea-ți curmă chiar zâmbetul ce-l ai
Nu mai priveşti nici floarea, nici cântul din zăvoi,
Nu mai priveşti nici iarba, nici grâul de pe lan...
Chiar razele de soare nu-s chiar atât de dulci
Ca în anii de odinioară, când colinda-i prin lunci
Ci totul e într-o ceață un început de apus...
Priveşti cu apăsare la anii ce s-au dus....
Şi rău nu-ți va părea de viața ta trăită
Când cu ochii credinței privi-vei către țintă
Căci raiul e-o splendoare, nu-s frumuseți de aici
Şi dorul mult te leagă mai mult de veşnicii.
Dacă în viața aceasta la suflet te-ai gândit
Şi pe Domnul slavei mereu tu L-ai slujit
Te poți gândi într-una şi să aştepți cu drag
Pe Domnul să te ducă pe-al veşniciei prag.
Nu totul este veşnic aicea pe pământ,
Şi toate trec într-una... se duc, şi nu mai sunt...
Dar este o veşnicie unde dureri n-or fi,
Nici urmă de întristare, ci numai bucurii.
Amin!
Autorul acestei poezii (mama mea) retrăia acele clipe din versuri pe care le-a şi compus, a fost ultima lună de mai (2013) care a mai trăit pintre noi... si următorul an, în luna martie, a plecat la Domnul.