Eu sunt țăran și din țărani mi-e neamul,
Sădesc Iubirea-n pieptul meu, să crească,
Și știu să port și sabia și hamul,
Căci sunt ostaș în oastea-Mpărătească.

Eu m-am născut în leagănul-natură
Și mama m-a culcat într-o covată,
Flori-cruci de liliac pe umeri mă bătură,
Să pot fi peste ani o pâine coaptă.

Când mi-am cules culorile din șesuri,
Cântarea dintr-un susur de izvoare,
Nu le-am lăsat să-și piardă înțelesuri,
Le port în suflet, binecuvântare.

Am dus povara crucii, cu durere
De-au curs pe vatră lacrimi necurmate,
Dar Dumnezeul meu mi-a dat putere
Și o Iubire sfântă, fără moarte.

Mă mângâi într-un lan ca de mătase,
Suspin aleanul pe-al ciocârliei tril,
În abur reavăn, din brazdele întoarse,
Îmi limpezesc și-acum, chipul de copil.

Miresme de fân, de mere, de gutui,
În pârguiri celeste mă-nconjoară,
Blânde revărsări din cupa Domnului,
Din zorii zilei până-n fapt de seară.

Mai port pe umeri șuba strămoșească,
Un strai ce nu se rupe de la mine,
E zestrea care-n ger să mă-ncălzească
Și-i așternut, când primăvara vine.

Pornesc la câmp cu răsăritu-n gene,
Amurgul vine să-mi șteargă sudoarea,
Trudesc din greu cu brațele perene,
Până sfârși-voi toată alergarea.

Țăran e Tata, frații mei și eu,
Arăm țărâna, semănăm Cuvântul,
Îți ducem rodul, sfinte Dumnezeu,
Să-nmiresmeze-n Cer, Așezământul.

Da, sunt țăran și sufletu-mi se leagă
De o grădină-nveșmântată-n rouă,
Unde-am găsit Făptura Cea mai dragă,
Pe Domnul Păcii și Cântarea Nouă.

Amin!