Crepuscul, lumină-ntuneric, un dans între noapte și zi,
Un scâncet și-un tremur de rază ce-și pierde sclipirea-n chindii,
O taină ce duce departe spre zări infinite-al meu gând,
Căință transpusă în rugă: "Te rog Doamne, vino curând!"

Obrazul ce-i alb ca zăpada, ascunde trecutul amar,
Iar ochiul ce lacrimi deșartă așteaptă să plouă cu har,
Sideful ce luna așterne pe unde-adormite, ar vrea,
Să-mi spună că este speranțã, că pot să mai cred încă-n ea,

Dar eu nu mă-ncred în himere, căci multe dureri mi-au adus,
Nu cred nici în umbrele nopții, ci doar în al meu Domn Isus,
Nimic din sclipirea de-o clipă, nimic din lumesc nu mai vreau,
Pe-a Duhului sfântă aripă, doresc să mă-nalț și să stau,

Purtat de-a Sa forță divină, să zbor printre aștrii de foc,
Să-mi caut eterna odihnă, în Țara promisă, un loc,
Să nu mă mai chinui pe calea ce urcă spre piscuri, să pot,
Să-nalț catre cer osanale Iubitului meu Sabaot,

Să nu mai adun neputința, în doruri ce frâng zborul meu,
În toate triumfe credința, slăvit fie-n veci Dumnezeu,
Prin Duhul cel Sfânt să-mi văd rostul, menirea ca om pe pământ,
Să practic și ruga și postul, citirea din Sfântul Cuvânt,

Când visele mi se destramă, când clipa se sparge-n eter,
Să nu fac din cioburi o dramă, să merg mai departe, să sper,
Căci Tu poți să faci chiar și piatra să dea apă ca un izvor,
Iubirea-Ți supremă e gara în care eu vreau să cobor,

De-aceea privesc orizontul, sărutul de soare aprins,
Văd marea ce-și unduie valul, cuprinsul ce e necuprins,
O cruce ce străjuie dealul, amurgul ce cheamă tacit,
Iar eu odihnindu-mă-n Tine, sfințit, împăcat, fericit,

Cu drag astăzi strig "Maranata!" O, vino Isuse curând,
Îmi spală și gândul și fapta, curat ca să fiu așteptând,
Să fiu pregătit și-n candelă, ulei ca să am, să veghez,
Exist-o credință, o Cale, o Apă, un Domn şi-un Botez!

17/06/2015, Barcelona-Lucica Boltasu