Se poate ca o viață-ntreagă de alergare
Să-ncapă-ntre cinci scânduri și-un capac?
La doar atât se limitează viața oare?
Acesta-i premiul dup-o viață de-alergat?
Doar c-un sicriu ce intră-n cruda groapă
Se premiază omul cel ilustru la sfârșit?
O amintire să devină, să se-ntoarcă
În lutul cel vâscos, de unde a venit?
Se poate ca o viață-ntreagă de sclipire
Să se rezume doar la un neînsemnat coșciug,
Acoperit de lut și zeci de flori sădite,
Care se leagănă în vânt peste mormânt?
Iar pe deasupra zumzăind de zor bondarii
În raza soarelui ce îți imprimă un trecut
Și-un viitor mort ce l-au sigilat groparii...
Să se rezume-o viață sclipitoare la atât? . .
Se poate ca o viață-ntreagă de putere
Să fie mărginită de coroane și de flori
Puse deasupra pe mormântul de "durere"
De falși "îndurerați", avizi moștenitori?
Se poate ca o viață-ntreagă de mândrie
De genul: "eu sunt, eu am, eu fac și poruncesc
Să se oprească pentru veci băgată-n glie
În rând cu cei neînsemnați ce se opresc?
Se poate ca-n același lut și fără viață
S-ajungă și un biet sărac și-un miliardar
Și amândoi cu reci expresii, ca de gheață
Să moștenească un sicriu și un gropar?
Se poate, da, căci omul nu e veșnic
Și chiar de-ar vrea să poată fi nemuritor
Nu trece mult și i se-aprinde tristul sfeșnic
La căpătâi, căci cu o moarte e dator.
Și chiar de s-ar căuta prin zeci de elixire
Să se găsească nemurirea e-n zadar!
Și mii de cercetări științifice sunt amăgire
C-un singur rezultat final: către gropar...
Pentru bogat e cea mai mare tragedie:
Să mor în rând cu cel ce-i rupt de foame? ?
Cum? ! ? Eu cu nume, vază, rang și bogăție?
Cum? ! ? El trăiește-n zdrențe și afară doarme
Lipsit de educație-n lumea necivilizată
Pe când eu, am crescut cu rafinate maniere,
S-ajung și eu și el, în lut și-n groapă? ? ?
Cu-adevărat aceasta-i cea mai cruntă durere!
Să mor, pe când atâtea mi-am clădit cu-ndestulare
Și când de-atâția fani în cor sunt aclamat
Când am rezerve de milioane în hambare? ? ?
Iubesc viața, nu aș vrea să mor vreodat'!
Când știu că moartea vine la oricine
La șaptezeci, șaizeci sau chiar treizeci
Realizez că trecător sunt, știu prea bine,
Mi-e frică și mă trec fiori de spaimă reci.
Așa e, da, omul e condamnat ca-n trup să moară
Dar. . sufletul are menirea de-a trăi la infinit!
Doar un păcat de neascultare a făcut ca el sa piară
Și doar o jertfă pentru-o veșnică viață s-a plătit!
Doar un refuz, păcat de mare neascultare
Poate să ducă atât trupul cât și sufletul în moarte
Dar jertfa sfântă, ușa Harului dă azi salvare,
E numai una, primește-o și intră prin ea, în cer, cât se mai poate!
Trupul se duce negreșit în loc de putrezire
Dar sufletul poate trăi cu Dumnezeu, în nemurire
Având viață pentru veci cu sfinții în mărire
În timp ce păcătoșii vor fi morți în moartea vie.
Cine are urechi de auzit să nu le-nchidă
Să vrea să înțeleagă sensul vieții pe pământ
Căci de ajunge-n moarte, în țara cea aridă
Nu mai e drum de-ntoarcere spre cerul sfânt!