E trist să lupți o viață să te păstrezi în Domnul
Și să te-nșeli tu singur că mergi pe Calea Sa,
Să cazi de oboseală și să te prindă somnul,
Să te-nfășoare-n vise de glorie firea ta... .
E trist să n-ai uleiul, să nu ai nici de unde
Să-l iei când dintr-odată din somn te vei trezi,
Căci chiar de-ți spun: fii gata! acum nu poți răspunde...
Te vei trezi la urmă, dar prea târziu va fi! ... .
Și după ce în zare se va închide zarea
Cu cele cinci fecioare în zbor cu Cel iubit,
Tu vei ieși afară, vei auzi cântarea
Ce se va pierde-n larguri, departe în zenit...
Și-atuncea rascolită de-o frământare-aprinsă
ÎL vei chema pe Mire dar îți va fi-n zadar...
Vei flutura în mână candela goală, stinsă,
Privind spre cer, zadarnic vei plânge-atât de-amar...
Pierdută de durere îL vei striga: ai milăăă! ...
Nu mă lăsa în urmă aici jos pe Pământ! ...
Întoarce-te scump Mire, să-Ți văd fața senină! ...
Chiar de-am greșit, mă iartă și du-mă-n cerul sfânt!
Nu va fi nici o milă! . . și ultima speranță,
Frântura cea firavă în plâns se va-nneca,
Pierdută de durere în bezna fără viață
Pe veci jos va rămâne fragilă ființa ta...
*
Acum, însă, în noapte se strigă: -fiți dar gata!
Cu candela aprinsă și cu ulei în vas
Că-i gata să apară Iubitul cu răsplata,
E-aproape miezul nopții, e-aproape sfântul ceas!
Acum se vrea veghere, însă la miezul nopții
Se va deschide zarea spre cerul strălucit
Și va striga o voce dincol' de pragul porții:
-"Fecioare, deșteptarea! , Iubitul a venit!
Grăbiți-vă deci toate să îi ieșiți în cale
Cu candela aprinsă, plină de untdelemn!"
Iar Mirele cel veșnic cu cele cinci fecioare
Se va 'nălța pe cale de slavă spre etern!
*
E trist să-L pierzi pe Mire și-odaia cea de nuntă
E tot ce o fecioară poate avea mai scump...
Nu poate fi durere mai mare și mai cruntă
Decât să îți pierzi nunta cu Mirele Preasfânt! ...
De-aceea cu iubire mai fac înc-o strigare:
Fecioară, oare-acuma măcar te vei trezi? ...
Trezește-te că-i clipa aproape de plecare!
E miezul nopții-aproape, când te vei pregăti? ... . .