Sus în duzi și-n corcoduși la sat,
La bunicii blânzi, albiți de munci,
Petreceam sezonul minunat:
Vacanțele noastre de prunci.
Cât eram de fragezi, drăgălași,
Cocoțați în dudul răbdător. .
Dude savuram mânjiți-apași:
Lumi de basm în pomul roditor...
Corcodușul mai mult îl iubeam:
Poamele lui acre, apoi dulci,
Până la cireșe le prădam,
Pentru-agape proaspete, de prunci.
Arborii - nu doar umbrar erau:
Aveau leagăne, sufragerii...
Mierle, cu cântări ne dezmierdau;
Nu visam savante jucării.
Lacrimi, colb, sunt clipele ce mor...
Dudul cel bătrân e retezat,
Corcodușii s-au uscat de dor
De copiii ce-au plecat din sat.
Prunci încărunțiți suntem de-acum
Tot visând la era tinereții...
Ne alină numai Domnul Bun
Care ne promite Pomul Vieții.
Când Isus ne va primi în Rai
Sărutându-ne obrajii uzi,
Fericiți, în îngeresc alai,
Vom uita de corcoduși și duzi. .
Craiova, 23-06-2015
Nostalgia copilăriei...cred c-o avem toți...și mai ales cei ce-au crescut sau și-au petrecut măcar vacanțele la țară. Cred c-o să ne mai alinăm de dorul copilăriei retrăind-o cu nepoții noștri. Când aveam copiii mici eram pre tineri și nepricepuți...