SUVERANUL

Învolburate valuri, de-ţi stau în cale, frate,
Priveşte înspre farul, ce stă mereu aprins.
El lumina-va sigur, în toiul cel de noapte
Şi-n lupta ta cu valul, nu vei cădea învins.

Priveşte înspre Domnul, El Stânca Mântuirii,
Ce-aduse-n lume pace, prin sânge la Calvar.
Spre El se-ndreaptă astăzi, ofranda mulţumirii,
Şi jertfa buzei noastre, I-o punem pe altar.

N-avem în grajduri vite şi nici în colivie
Vreo turturea de preţ, ca şi ai noşti străbuni.
Însă purtăm în suflet, nădejdea noastră vie
Că într-o zi primi-vom, răspuns la rugăciuni.

Noi ştim că El, Stăpânul, ne strânge în burduf
A noastre lacrimi multe, ce le vărsăm pe cale.
El răsplăteşte truda, adusă prin zăduf,
Şi numără chiar paşii, făcuţi de noi în vale.

El nu este ca omul, ce-nclină precum bate
Adesea vântul printre, copacii solitari.
El este Domnul care, creatu-le-a pe toate,
Şi-n veci de veci, rămâne, prin miile de ani.

De-aceea, cu tărie, astăzi, frate crede
Şi neclintit pe Stâncă, statornic fii mereu.
Că-n viaţă nu e totul, doar ochiul nost' ce vede,
Că mai presus de toate, e bunul Dumnezeu.