Se zbuciumă un gând în minte
Şi-adesea glasu-i mă-nspăimântă
Când plânge ruga nerostită
Iar sufletul spre cer se-avântă...

Venită pe cărări celeste
O întrebare simt că doare
Coboară înlăuntru meu
Şi inima în piept tresare...

Căci parcă Dumnezeu din ceruri
Atunci în şoaptă îmi vorbeşte
Şi-mi spune iar despre salvare
Şi-mi spune iar că mă iubeşte...

Dar mă întreabă-n via Lui
Cât am lucrat? Cât am rodit?
Şi cât am dus Cuvântu-n lume
Cât despre Domnul am vorbit?

Şi-atunci întreaga mea fiinţă
Se zbuciumă căutând răspuns
Căci doruri multe plâng uitate
Şi multe gânduri m-au ajuns...

O, Tatăl meu ce eşti în ceruri
Revarsă pace, har, credinţă
Să pot păşi senin pe calea
Ce-mi va aduce biruinţă!

Vulcan-03-07-2015
Mary