Plânge lutul, tremură copacii,
Iarba verde în pământ se-ndoaie,
Strugurii nu mai așteaptă ploaie
Și rămân să ne descânte vracii.
Nimeni nu-nțelege de ce doare
Rugăciunea spusă-n apărare.

Plânge lutul, se îngroapă mirii,
Soarele se-ascunde de furtună,
Țipă vremea rea a vreme bună
Ca să-nșele iarăși mersul firii.
Și-n Gadara, umblă pe cărare
Porcii, mușinând mărgăritare.

Plânge lutul, se-ncălzesc în paturi
Cei pecetluiți cu nefirescul;
Languros ne-mpresură grotescul
Cu lozinci, cu teamă și cu sfaturi.
Și-am secat, căci ultima speranță
Face cu păcatul alianță.

Plânge lutul, se-nmulțesc stăpânii,
Își bocesc femeile bărbații,
Preoții cei mari și învățații
Mută-n zare Dealul Căpățânii.
Zdrențuit și dincolo de zare,
Șade-un curcubeu cerând iertare.