Înc-un pic de nostalgie


Am vrut să mai culeg un răsărit,
La buchetul cu raze de lumină...
Şi să-l leg c-un roşu asfinţit
Undeva-ntr-o glastră pe retină.


Am vrut să strâng şi marea,
Nisipul, briza, şi încă un talaz…
Şi martoră-mi va fi doar zarea
Că le-am ascuns în lacrima de pe-obraz.


Am vrut să port în piept mereu,
Mirosul de fân proaspăt cosit,
Toamna cu frunze ruginii în cortul meu
Ca pe-o amintire dulce, de netăgăduit.


Şi pe când voiam să iau şi dorul,
Dintr-o dat-am înţeles mai desluşit
Căci atunci când va veni Mântuitorul,
Le-oi lăsa aici pe toate negreşit.


Fiindcă-n cer n-o să le mai întâlnesc vreodată,
Frumuseţi rare ce o viaţă m-au uimit...
Mă simt dator să-Ţi mulţumesc încă o dată
Că m-ai lăsat un pic să văd cum le-ai zidit.


~Amin~