Amintiri din copilărie

Privind genunchii voştri zgâriaţi
Când sunteţi pentru povestire adunaţi
Mi-aduc aminte că am fost şi eu copil,
Iar astăzi când am devenit un scriitor subtil,
Îmi amintesc de poznele din tinereţe,
Ce le păstrez cu drag în inimă la bătrâneţe.

Mi-aduc aminte, cum m-am cocoţat pe casă după porumbei,
De-au înlemnit când au văzut părinţii mei,
Când am închis-o în coteţ pe bona mea,
Şi de acolo să-i dau drumul ea mă implora,
Precum şi alte pozne memorabile ce le-am făcut,
Care au fost odată şi-au trecut
Şi altele pe care nu pot a le scrie,
Căci dacă n-ar fi ele n-ar fi nici copilărie.

Odată chiar m-am agăţat de-un avion,
Crezându-mă probabil un balon
Şi dacă n-ar fi fost în minte o sclipire,
Aş fi rămas o tristă amintire!

Când mingea-n bătătură o băteam,
De toate şi de-nvăţătură noi uitam,
Prin nori de praf, desculţi, noi ne jucam,
Ne mai certam şi-ndată ne-mpăcam.

Desigur, poate-n poezia mea v-aţi regăsit
Şi de copilărie v-aţi reamintit,
Iar astăzi când suntem poate bunici,
Să nu uităm că-am fost odată mici.

De poznele ce le-am făcut
Îmi amintesc cu nostalgie,
Şi-ţi spun deci bun rămas copilărie,
Te regăsesc în copilaşi ce zburdă-n jurul meu,
Să-i crească mari şi în credinţă Domnezeu!

25.07.2015
Cornel Jigău