SUB CERUL ÎNSTELAT

Mi-am îndreptat privirea spre înstelatul Cer
Și-am observat atunci cum suferințe pier
Și m-am lăsat pătruns de-un dulce sentiment
Și am uitat c-am fost izbit de un torent.

Mă-nconjurau lumini din spații siderale
(Erau atât de blânde și-atât de amicale)
Și-am constatat, din nou, că lumea cu probleme
Nu-i locul meu, durează doar o vreme.

Când parcă licurici, duios, semnalizau
Și unele din stele pe mine mă priveau
M-a-nvăluit un glas din lumea-ndepărtată:
”Îți sunt o călăuză pe calea-ntortocheată,

Comorile-adunate, păstrate-n visterie
Imbold pe drum, tot timpul, o să-ți fie
Conecțiile sfinte să nu se întrerupă
C-așa încredințarea, nicicând, n-o să se rupă.”

Știam că ciocârlia a încetat să cânte,
Că dorurile-mi toate m-animă, nu sunt frânte
Și-adânca-mi contemplare la sferele divine
Mi-a dat iar revelații și fericiri depline.

Mă aștepta odaia cu așternutu-i moale
Și m-am desprins, ușor, de lumi transcendentale
Iar somnul mi-a adus visarea de-altădată
Cum că iubirea nu moare niciodată.

George Cornici/3 August, 2015