M-apropii cu inima strânsă și tremur ca frunza în vânt,
Privirea îmi plec și-n smerenie, încerc să îngaim un cuvânt,
Mi-e teamă de orice greșeală ce-n carne-aş putea să mai am
Și totuși, călcând peste frică, din lacrimi fac Doamne balsam,

Eu știu Preaiubite că firea, ar vrea să se piardă-n eter,
Cuprinsă de propria-i rușine, dorește ca și eu să pier,
Să șteargă pe veci urma humii și pașii lăsați pe pământ,
Dar Tu mă veghezi îndeaproape, lumină îmi ești prin Cuvânt,

Mi-ai dat din înalt o putere, prin Duhul cel Sfânt bogății,
Credință, iubire, iertare și gândul că iar vei veni,
Te rog doar, mă lasă Rabuni, picioarele-Ți sfinte să spăl,
Ștergarul slujirii să fie un semn c-am intrat în Betel,

Să ard pe altarul credinței, tot ce-i în mine-nvechit,
Ce-i idol să-ngrop și ce-i aur, argintul mârșav dobândit,
Să fiu o unealtă prin care, lucrarea să-Ți faci pe deplin,
Dulceață să pui în izvoare ce au încă gust de pelin,

Și Doamne, Te rog mi-amintește când bine îmi merge, să tac,
S-ascult glasul zării când Duhul, șoptește duios ce să fac,
Să nu uit de promisiunea făcută în vremi de război,
Voios să m-avânt spre-nainte, știind Doamne că ești cu noi,

M-apropii cu inima strânsă, dar totuși, încredere am,
Privirea-mi ridic cu iubire, o vorbă încerc să îngaim,
Măreț ești Părinte, Yehova, Te laudă sufletul meu,
Osana Îți cânt și-Ți dau slavă, caci Tu ești al meu Dumnezeu!

16/08/2015, Barcelona-Lucica Boltasu