Atâtea flori au ars în vară,
Sub soare nemilos;
Atâtea păsări au zburat... aiurea,
Fără zborul de folos...

Atâtea pajișiti plâng, sunt arse,
De soare nemilos...
Așa se plânge la răscruce
Și omul păcătos.

Se uită-n urmă, se gândește,
Ce a pierdut sau câștigat,
Din preumbrările prin lume,
'ntrebându-se :
-Eu sunt bogat sau sunt sărac?

-De ești sărac în Duh, poate-i avere,
Și mai poți încă să fii-mbogățit,
Dar de te crezi avut, plin de putere,
Nu ști ce mult din viață ai pierdut...

Că bogăția nu e aur și putere,
Să poți trăi nestingherit când,
Lângă tine alții plâng,
Și-și culcă-n lacrimi copilași - flămânzi...

Nu e putere, bogăția!
Chiar de mamona asta îți șoptește,
Ci, fără Dumnezeu ești gol, ''sărac-bogat!''
Așa Cuvântu-ți proorocește.

Adevărata bogăție
Stă-n darul cerului la Golgota!
În Dumnezeul nemuririi,
Ce-a plâns și suferit pentru viața ta!

Da, bogăția-I ascultarea
De Cel ce-I sfânt și drept
A Aceluia ce-ți strigă:
-Vino, să te-mbrac Eu-n bogăție
Să fii-nțelept!

Înțelepciunea-i cea mai mare bogăție,
Te luptă pentru ea s-o ai,
Să nu mai fii ''bogatul cel sărac,
Sărac de sfântul Rai!

( flori, păsări în vers-oameni fără Dumnezeu,
soare nemilos-duhul lumii)

21 august 2015
SandaTulics