Un râu ești, viață, încotro grăbești oare
Cu taine-ngropate în valuri nebune?
Tu știi că în Cer te așteaptă o mare
Care-n transparență adâncul își spune?

Ridică-ți din prunduri, în ziua senină,
Cu Raza de Soare, tot bobul ascuns,
Strivească-le talpa de sfântă Lumină
Și picuri de Sânge din Jertfa Lui Isus!

Barează torenții, tumulturi străine
Și vezi ce târăști în amonte, când treci,
Traiectoria, zapisul ce rămâne,
Căci cursul tău hotărăște locul de veci.

Ambiții ți-au lăsat maluri zdrențuite,
În ascunzișuri îți colcăi disperarea,
Te biciuie arealul, cu ispite,
Buciumu-nserării sună. Deșteptarea!

Fii râul din care, curgând pe sub Cruce,
Își stâmpără-arșița Mielul Lui Dumnezeu,
El sfințește unda, El în Cer ne duce,
Să Îi fii răcoare în chinul cel mai greu.

Să-ți susure valul în matcă, duios,
Când cerul întreg se oglindește-n tine,
Pe strune de Raze, lăudând pe Cristos,
Să-ți treacă arcușul de unde senine.

Și salcia plângă-ți pe mal, Bucuria,
Cu perle luate din apele tale,
Iar Ținta să-ți fie Cristosul, Mesia,
Să nu-ți schimbe cursul, vreo piatră din vale.

Cât plouă Harul, plinească-te Iubirea
Și să inunzi peste-orizont, departe,
Să curgi cristalină, împlinind menirea,
Debitul să-ți fie Viață fără moarte.

Un râu ești, viață, încotro grăbești oare
Așa tumultoasă, cu valul de spumă?
Ales-ai o țintă, ales-ai o mare
În care să te verși în ceasul din urmă?

Ți-ai croit vadul pe urme lăsate
De talpa Vieții cu semne de cuie?
Se apropie vremea, miezul de noapte,
Se-apropie plata și scăpare nu e.

Amin!