Coperta amintirii păstrează-o scumpă floare,
Eu ți-am cules-o mamă, din iubirea mea,
Trecut-am orizonturi și-atât de rău mă doare
Că am ajuns târziu, nu ți-am putut-o da.
De sub povara vremii ea încă mai păstrează
Culoarea și parfumul sufletului meu,
În deșertul lumii e a lacrimilor oază,
Că nu ți-am dat-o mamă, îmi pare-atât de rău.
Acum mușcă regretul ca fiara-înfometată,
M-aș lupta cu marea să te găsesc din nou,
Dar nu-ți mai pot da floarea, măicuță, niciodată,
Îmi stau în cale spații și timpuri, embargou.
Doar visu-mi răcorește, din când în când, arșița,
Când m-alintă iar privirea ta duioasă,
În poala ta-mi plec fruntea, iar tu-mi mângâi cosița,
Ne-întoarcem, virtual, o clipă, acasă.
Eu am închis în doruri, cuvinte, îmbrățișări,
Le sidefează vremea, perle lucitoare,
Dar cred, măicuță dragă, acolo-n depărtări,
Primit-ai în cunună, cea mai frumoasă floare.
Ai fost săracă mamă și m-ai crescut cu greu,
Nu mi-ai lăsat avere, nu mi-ai făcut palat,
M-ai învățat să Îl iubesc pe Tatăl, Dumnezeu,
Da, ce mi-ai dat tu mie, cei bogați n-au dat.
O floare, pentru-o mamă, e atât de însemnată,
Două, trei cuvinte și dulcele sărut,
Până mai este vreme, până te-așteaptă-n poartă,
Ești floarea vieții ei, nu-întârzia prea mult.
În pieptul mamei arde iubirea din Iubire,
Nu fii risipitor și nu o părăsi,
Adu-i ca mângâiere buchete de cinstire,
Căci mama este jertfa de fiecare zi.
Domnul să vă mângâie și să vă binecuvinteze, soră Ana Haz!
Scrisă cu lacrimi ce nu se mai șterg decât în cer...
Sa fii mângăiată de Domnul sora mea!