Greieraşul şi furnica

O furnică mică,mică,
Şi de mică ce era
Mai că nici nu se zărea,
Dar din răsputeri trăgea,
De-o povară foarte grea.

Dar un greieraş poznaş,
Fredonând cu veselie,
Cunoscuta-i simfonie,
O luă în băşcălie
Şi îi spuse cam aşa:

--Uite grâne câte vrei,
Şi oriunde vei umbla
Tot pe grâne vei călca,
Dar tu doar trudeşti din greu
Ca să tot aduni mereu.
Viaţa-i scurtă sora mea,
Şi tu ţi-o faci şi mai grea,
Doar muncind din răsputeri,
Tot cărând numai poveri.

Hai distrează-te mai bine,
Vino ca să cânţi cu mine,
Iar la iarnă,mai apoi,
S-o-ngriji Domnul de noi!

Iar furnica mititică,
Îndreptându-se un pic,
I-a răspuns cu-nţelepciune,
Cunoscutului amic:

--Grâne sunt e-adevărat,
Fie Domnul lăudat,
Deci e timp de adunat,
Şi de pus totu-n hambare
Pentru iarnă frăţioare,
Pe când tu din zori în seară
Te plimbi ca un pierdevară!
Însă iarna prin troiene
Cine umblă la cerşit,
La cei ce-au agonisit?
Tocmai cel nechibzuit!

Mă voi odihni la iarnă,
Dar acum nu-i timp de stat,
Şi e chiar mare păcat,
Ca să stăm să lenevim,
Când e timpul să muncim!

...Greierul plecă de-acolo,
Foarte foarte întristat,
Căci ştia că-i leneş mare,
Harnic numai la ...cântat!

22.08.2015
Cornel Jigău