Pe urma durerii, din semne de cuie
Izvorul Vieții își picură Harul,
Un abur de lacrimi pe creste mă suie,
Iubirea-mi ia crucea, îmi rabdă calvarul.

Din condens, suspinul coboară-n cascade,
Răcnește tumultul ca un val furtunos,
Rămâne țărâna, ca frunzele cade,
Dar sufletul pleacă, îmbrăcat în Cristos.

O clipă ce-așteaptă demult, în clepsidră,
Un bob care încheie al vremii aval,
Mă trece de trudă, de tina sordidă,
Îmbrăcată-n Lumină, în zbor triumfal.

Din antimaterii, abisuri, pândească,
Scrâșnească infernul din colții de fier,
Căci eu, îmbrăcată-n haina cerească,
În Tine Isuse, niciodată nu pier.

Minuscul, cuptorul durerii rămâne
Un atom răzleț, pierdut în galaxie
Și privindu-mi plânsul, îmi este rușine,
Ce Ți-am dat eu Doamne? Ce mi-ai dat Tu mie!

Mă-ntorc pe ecoul trâmbițelor sfinte,
Cu pieptul în flăcări de Iubire și dor,
În Țara mea dragă, tărâmul sorginte,
Căci am fost pe pământ, un sărman călător.

Pe urma durerii, din semne de cuie
Izvorul Vieții mai țâșnește, în Har...
Respiră-mă Doamne, în fum de tămâie,
Din jertfă plăcută arzând pe altar.