IUBIREA...
Din orizontul vieții când soarele dispare...
Și Universul asupra ta apasă fără-încetare,
Pacea cerului văzând norii plumburii,
E tulburată de durerea și săgețile urii.
Parcă nimănui nu-i pasă ce se întâmplă,
Și rezolvarea nu mai pare așa de simplă.
Speranța nu mai aduce zâmbetul pe obraz,
De parcă nu mai e ieșire din acest necaz.
Deși parcă nimeni nu aude strigătul meu,
Totuși iubire curge din Dumnezeu, mereu.
Ochii mei încep să vadă o mână străpunsă
Și inima mea e de iubirea divină pătrunsă.
Iar cerul se umple de lumină și bucurie,
Sufletul se scaldă în a harului mărturie.
Inima cântă vioaie simfonia fericirii,
Pătrunsă de armonia din fagurul iubirii.
Lumina învierii, peste moarte călcând,
Din legământ sfânt spre veșnicie urcând,
A aprins făclia iubirii ce revarsă iertare,
Și peste suflet curge divina binecuvântare.
Cu mult respect şi multă stimă!