Iartă-mă!
Autor: Diana S.  |  Album: Aproape de Cer  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de DeeAnna in 16/09/2015
Iartă-mă, te rog din suflet
Că fața Ți-am întristat
Și n-am știut ca al meu cuget
Să pot să îl păstrez curat!

Iartă-mă, te rog, o, Tată
Pentru tot ce am făcut
Te rog să-mi mai vorbești o dată
Căci de Tine vreau s-ascult!

Iartă-mă, o, Bun Părinte
C-am lăsat c-această lume
Să-mi sufle-n inimă și-n minte
Să nu-Ți răspund când Tu mă chemi pe nume!

Iartă-mă, o, Doamne Sfânt
Că am lăsat a mea credință
Să se clatine în vânt
Și n-am fost demn de pocăință!

O, iartă-mi Doamne, atâta nepăsare
Ce-am arătat-o față de cei pierduți
Acum aș vrea cu-atâta - ardoare
Să le spun cât sunt de prețuiți!

Doamne, vin și-mi cer iertare
Pentru tot ce-am făcut rău
Tu mi-ai dat viață, salvare
Doar prin Sfânt Numele Tău!

La picioarele Tale Sfinte
Mă proștern și mă căiesc
De ce-am fost eu - al meu Părinte -
Pentru Tine, eu vreau de astăzi să trăiesc!

Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1503
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni