Sonetul strănutului de păpădie

Plimbându-se în largul galben al câmpiei
S-a risipit în zbor împrăştiată pe pământ,
La adierea tandră, a brizei uşoare de vânt
Sămânţa coaptă-n puful alb al păpădiei.

După zburarea lentă, cea purtată-n cânt
Din nou va răsări-nverzind pe-ntinsul gliei...
Pentru-a-nflori-n culoarea de-aur bucuriei
Dar trebuie întâi, să treacă prin mormânt.

Supusă unor legi eterne, de către Creator,
Ea îşi dezvoltă creşterea sublimă-n soare;
Şi-n fiecare an, din nou croieşte-un viitor...

Răsare-n lunci, şi pe tăpşane şi ponoare
Şi vizita albinelor o mângâie-n grabă uşor,
Şi an de an sfârşeşte-n trista strănutare!

Flavius Laurian Duverna
24 septembrie 2015