Târzie toamnă, un trubadur de-aș fi,
Sub bolți înmiresmate ți-aș cânta
Când în gutui aprinzi candele aurii,
Să-ți luminezi feeric fața ta.

Nu ești frumoasă foc, dar ești bogată
Și-ai biruit furtuni și vitregii,
Acum îți porți coroana ca răsplată,
Cu rodul printre frunze sângerii.

Nu mai duci care pline, scârțâinde,
Ridic privirea, carele-s pe Cer,
Trimis-ai toată roada-acolo unde
Lupt să ajung, doresc și cred și sper.

Duci ploile de lacrimă de struguri,
Ninsorile din puful de gutuie
Să-mi stingă focul durerii din ruguri,
Din teascul tău de toamnă târzie.

Te-mprospătez cu lacrimile grele,
Când vor veni din noapte neguri mii,
Să strălucești iubita mea, prin ele,
Cu roade pârguite, aurii.

Târzie toamnă, eu trubadur nu sunt,
Cânt un imn și-n fumul de tămâie
Trimit mulțumirea mea, de pe pământ
Lui Dumnezeu, pentru bogăție.

Dincolo de brumă, în iazul de Soare,
Te scalzi iubito, ca un prunc, frumos,
Rodul tău e salbă, mai strălucitoare,
Să-I fie pe plac Lui Isus Cristos.

El vine să culeagă roada noastră,
Pentru masa mare-mpărătescă,
Să așezăm gutuile-n fereastră,
Când va reveni, să ne găsească.