Cum pot să spun de unde vii,
Din ce adȃnc de veșnicii?
Cum pot să scriu în versul meu
Mărirea Ta de Dumnezeu?
În nesfârșirile cerești,
Prin mii și mii de galaxii,
Mai sus de gânduri omenești
Eu știu că Ești, și mă iubești!

Tu ești Duh viu! Nu ești un vis!
Tu m-ai creat în Paradis!
Chiar de-am căzut din Absolut
Și m-ai închis o vreme-n lut
Eu știu că-n lumile cerești
Tu m-ai iubit, și mă iubești!

Mi-ai scris, să știu, în Cartea Sfântă
Cum ai venit, umil, din cer
În Betleem, în chip de Om
Și Te-ai jertfit precum un miel!
Că sângele Tău scump și sfȃnt
Adus-a viața pe pămȃnt
Și-n mila-Ți negrăit de mare
Mi-ai dat în dar a Ta iertare!
Azi, prin credință, știu că Ești,
Că m-ai iubit, și mă iubești!

Dar cȃnd voi fi în veșnicii
În Țara sfintei bucurii,
Când trupul se va dezbrăca
De moarte și țărâna grea
Și în lumina Ta voi fi
Ce stare mă va însoți?

Aș vrea doar un crȃmpei acum
Din Necuprinsul vieții drum!
Te rog, trimite-n viața mea
Un vis, o taină, un cuvânt
În duhul meu, să pot vedea
Pe unda Duhului de sus,
În parte, slava Ta, Isus!

Dorințe, întrebări, sunt mii
Și-n suferinți și-n bucurii,
De ne-nțeles, de nepătruns
Ȋn taine fără de răspuns:
Un drum atȃt de lung și strȃmt
Și-atȃt de mic în infinit!

Te rog, mă iartă! ca pe fiu:
Nu pot mai mult de-atât să scriu!
Nu știu ce vorbe să rostesc
În graiul nostru pământesc
Să pot cuprinde-n vers Iubirea,
Lumina și Desăvârșirea!

Eu, prin iubirea Ta sunt viu
Și prin credință, azi, Te știu!
Și Te aștept, din cer, să vii
Să mă conduci în veșnicii
Și să-nțeleg atunci, deplin,
În lumea fără de suspin
Desăvârșirea Ta. Amin!


Roma