În toamna târzie stai mamă în poartă,
Doar plopul bătrân este-alături de tine,
El plânge cu aur, tu plângi cu suspine,
Doar ecouri răspund din ulița moartă.

Un nume-a fost scris, ca în file veline,
Cu lama subțire, mărunt altădată,
Acum pare-un munte, o vale-afundată,
Îl crește-n vremi plopul și-ți spune iar „vine”

Din stele, din Lună, din Calea Lactee
Te-a nins, mamă dragă, argintul prin păr,
Din ploaia de lacrimi răsar curcubeie,

Te vor rupe de toate, te leagă de cer,
Te cheamă Acasă, din toamna târzie,
Încinsă-n miresme de gutui și de măr.