Nădejdea ologului

Ologul, viața își târășțe
Cu greu s-ajungă la lumină,
De starea-n care se găsește,
Ar vrea să scape și suspină.

Îi este greu la mers, urcuș...
Picioarele nu îl ascultă,
E întristat și amărât, îi este greu
De tot ce vede-n jurul său;
A adunat tristețe multă, multă...

Și-a adunat în pieptu-i plâns,
Atâta suferință... surdă;
Se culcă-n "off", iar la trezire,
Nefericit, suspinul și-l ascultă.

Ar vrea să zboare ca albina,
S-adune - dulce-n ființa sa;
Ar vrea să-nnoate-n bucurie;
Un gând frumos îi dă târcoale:
- Ce-aș mai zbura...!

...să simtă dulce-n cerul gurii...
Să nu mai vadă-n omenire,
Dezlănțuită fapta-urii și
Sabia, fapta securii.

Atât de plâns în duhul său
Și ologit de tot ce vede,
'Și trăiește-n greu suspin viața,
'N treziri din noapte, până dimineața.

Ar vrea s-atingă-n Duhul Sfânt,
Să prindă stele - lunei în cosiță,
Să mângâie raze de soare,
S-atingă Locu-n care, fericiri există.

Ar vrea s-ajungă-n coru-n care,
E înălțat Păstorul cel Iubit,
Să cânte-n ceata îngerimii,
Cum Duhul Sfânt a profețit.

E amintirea-aniversară,
Ce-n Duhul Sfânt sărbătorit-a...
Mulțimi de lacrimi-i se preling,
Pentru ai săi și omenire-a câta oară?

Se-așează trist adesea la izvor,
'Și-așteaptă izbăvirea,
Să fie înverzit, udat,
Să-i fie -nviorată și udată: moștenirea.

Doar S-o-ndura Păstorul Sfânt și Bun,
Să Se oprească-n dreptu-i,
Ca altă dat' în fața-ologului adus,
Cu-atâtea doruri-n pieptu-i.

Poate Se-ndură Sfântul Împărat,
S-aducă izăvirea,
Să îl atingă-n Duh curat,
Să își primească mersul, fericirea.

6 0ctombrie-2015
SandaTulics