Stropi de Iubire

Stropi, din Iubirea cerească
S-au revărsat peste-omenire
Chiar dela-nceput de zidire,
Prin sentinţa Dumnezeiască
A, Seminţei’, să izbăvească
Pe omul, căzut în păcătuire.

Prin ei, sufletul şi-a înviorat
Aşteptând venirea-n răbdare
Că-i va aduce răscumpărare
Din păcatul, în care-a intrat...
Astfel sperând s-a mângâiat
Privind, la măreaţa eliberare.

Stropi, din Iubirea cerească
Au consolat inimile mâhnite
În vremile de jale, zdrobite,
În zilele de cercare firească
Când răul vrea să răpească
Dovada, Seminţei’ făgăduite.

Dar n-a putut cu-a sa uneltire
S-anuleze nădejdea cerească
A omului, să se mântuiască,
Şi măreţia stropilor de iubire
I-a adus prin Hristos izbăvire
La Calvar, în veci să trăiască.

Slavă şi glorie, în etern Iubirii
Ce-n Isus, s-a arătat în fiinţă
Împlinind scumpa făgăduinţă,
Pronunţată la începutul zidirii
De către Creatorul desăvârşirii,
Că omul va trece de suferinţă!

Flavius Laurian Duverna
14 octombrie 2015