Nu ştiu ce, nici de când, nu ştiu cum
picături de-absolut cad pe drum.
Stropi de cer şi de har înnoit
să-nţeleg plânsu-n ochiul sfinţit.

Înţeleg durerosul mister –
chip divin, ascunziş efemer.
Ştiu şi simt cum nicicum n-am simţit –
lutu-n om, suflet înveşnicit.

Aplecat sub povara de har,
mă smeresc şi pun lemn pe altar.
Înteţesc focul sfânt – foc divin –
şi-n suspine adânci mă închin.

Mulţumesc pentru dorul din piept,
pentru gândul frumos, înţelept,
pentru lacrimi şi rugi înălţate,
fiindcă pot să-Ţi destăinui păcate.

Stropi de har, picături de-absolut,
să-mi spălaţi zi de zi al meu lut,
să mă-asemăn mai mult cu Isus,
până când voi ajunge-n cer, sus!

Cristina Magdalena Francu
Galaţi, 13 Octombrie 2015