Eu n-am să fiu un foc străin de paie
şi nici pe cer cu nori o slabă minge,
un jar firav, ce prea curând se stinge,
scânteie vagă, fină vâlvătaie.

Voi străluci... când cerul mă atinge,
în ruga mea, ascunsă în odaie,
sub picuri mari din nesfârşita ploaie,
înalţ cântarea celui care-nvinge.

Eu nu mă pierd pe drumuri clandestine
şi nu rămân pe veci în prăbuşire,
oricâtă vină-i gata să se-nşire,
sunt viu şi înviez mereu prin Tine -

aproape stins sau trestia cea frântă,
eu mă ridic sub mângâierea sfântă.