Când pe drumul pocăinței,
Am pornit cu mult avânt,
Am mărturisit în taină,
Dumnezeului cel sfânt:

"Nici o dată, o, Isuse,
N-am să mă abat din cale,
Voi păzi al Tău Cuvânt,
Cu iubire și onoare."

Dar, când s-a pornit furtuna,
Cu un vâjâit de vânt,
Am rămas surprins de valul,
Ce m-a culcat la pământ;

Din mocirlă iar, Isuse,
Tu m-ai ridicat duios,
Și mi-ai arătat că harul,
Mântuiește prin Hristos.

Dar acei ce mă pândiră,
Cei ce stau cu ochi dibaci,
Nu au înțeles lucrarea,
Pe care Isuse-o faci.

N-au citit nicicând că Petru,
Cu blestem s-a lepădat,
Și cum L-ai primit cu milă,
Din iubire l-ai iertat.

Dar s-a împlinit Cuvântul,
Ce Isuse, L-ai vestit,
Că acel ce Te urmează,
Va fi aspru prigonit.

Căci Cuvântul Tău, Isuse,
Este viu și lucrător,
Ca o sabie tăioasă,
În adâncul luptelor.

Prin Cuvânt avem credința,
Căci Isuse, ne-ai iertat,
Prin Cuvânt vedem cetatea,
Mărețului Împărat.

Prin Cuvânt au luat ființă,
Miliardele de stele,
Prin Cuvânt percepem viața,
Ce e dincolo de ele.

Prin Cuvânt avem o cale,
Spre locașul luminos,
Unde Domn și Împărat,
Este doar Isus Hristos.

Prin credința din Scriptură,
Insuflată de Isus,
Noi avem nădejdea vie,
Că vom fi în ceruri, sus.

Iar nădejdea inspirată,
Prin Cuvântul cel de sus,
Ne zidește iar credința,
Ce conduce la Isus.

Căci nădejdea nu înșală,
Dumnezeu făgăduiește,
Viața veșnică și pacea,
Celui ce se pocăiește.

Însă vai, de cei ce stau,
În Sion fără lucrare,
Care merg și care vin,
Fără grij în adunare.

Care nu se pocăiesc -
Pot să spun într-un cuvânt,
Vor gusta și ei, mânia,
Dumnezeului cel sfânt.

Dar, ferice de oricine,
Ce smerit din nou se pleacă,
Înaintea lui Isus,
Și se luptă ca să placă.

Nu la oameni ce-s țărână,
Nu la omul muritor,
Ci la Cel ce-n veci trăiește,
Și e Domnul domnilor.

Amin.